Cea mai bună echipă! Un angajat al ISU Gorj şi căţeluşa Mura, patrupedul specializat în căutare-salvare

Cea mai bună echipă! Un angajat al ISU Gorj şi căţeluşa Mura, patrupedul specializat în căutare-salvare

08:31 11.10.2019
0

Cea mai bună echipă de la Inspectoratul pentru Situaţii Gorj este formată dintr-un pompier şi....un câine. Vorbim despre Boby Unguru și despre cățelușa Mura pe care o antrenează pentru a fi cel mai bun câine specializat în căutare-salvare din zonele urbane.

Distribuie articol

Faptele demonstrează că amândoi sunt la înălțime și o să vorbim puțin despre fiecare.

Zilele trecute cățelușa Mura a participat în municipiul Sibiu la Ediția cu nr. 15 a Concursului de dresaj câine de serviciu, unde s-au întrecut cei mai buni câini aflați în dotarea Ministerul Afacerilor Interne. Cățelușa a demonstrat că este unul dintre cei mai buni câini din țară și că avut parte de o pregătire exemplară, la finalul concursului clasându-se pe locul II în clasamentul celor mai pregătiți câini din Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și pe locul III în clasamentul cățeilor de serviciu din cadrul Ministerul Afacerilor Interne.

"Acum urmează colegul nostru Boby Unguru care pe lângă faptul că a trebuit să o susțină pe Mura în concurs, neprevăzutul l-a pus în situația de a-și demonstra pregătirea în salvarea unei vieți. O să începem cu începutul... Scena începe cam așa: Toți instructorii câinilor se aflau pe platoul unde s-au desfășurat probele. Într-o ordine aleatorie fiecare concurent intra în concurs alături de câinele pe care l-a antrenat. Unii ieșeau din concurs, iar alții așteptau plini de emoție și entuziasm să intre și să dovedească pregătirea și implicarea care i-a adus la startul acestei competiții. Colegul nostru Boby și cățelușa Mura așteptau pe platou să intre în concurs și să dea tot ce au mai bun. În același timp, un domn în vârstă de 58 ani se deplasa către comisia de concurs pentru a afla rezultatele pe care le-a obținut. Se ținea cu mâna de piept și era vădit jenat de o durere apăsătoare. Se prăbușește la pământ și intră în stop cardio-respirator. Lumea începe să se agite", mărturisesc reprezentanţii ISU Gorj.

Boby are o vastă experiență și știe cum trebuie gestionată o astfel de situație. Fuge către bărbatul căzut, îl evaluează rapid, le spune celorlalți să sune pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și să solicite ajutorul unei ambulanțe, rupe hainele de pe bărbat pentru a ajunge în zona pieptului și începe resuscitarea.

O liniște totală se instalase. Se mai auzea doar numărătoarea pe care Boby o rostea cu voce tare pentru a impune un ritm corect al masajului cardiac: și 1, și 2, și 3 și 4, și 5, și 6 etc...și din când în când vocea lui care parcă încerca să încurajeze pe toată lumea: „Hai omule!” „Revino-ți!” „Stai cu noi!” „Nu ne lăsa!”

Toată lumea urmărea cu sufletul la gură această intervenție și toți își puneau speranța în priceperea lui Boby. El era singura speranță a bietului om. Dintr-o dată bărbatul își revine și începe să respire singur. Parcă trecuse o veșnicie, dar de fapt toată această scenă durase 2-3 minute. Aceste minute au făcut diferența între viață și moarte. După câteva minute ajunge la fața locului și echipajul SMURD care îl preia pe bărbat. Acum era în afara pericolului.

"Toate fețele înmărmurite ale celor care au asistat la scenă se luminează. Toți îl bat pe umăr pe Boby ca și cum ar fi fost un mare campion care a trecut primul linia de sosire a celui mai important concurs.

Boby, de această dată tu ai fost campionul nostru! Datorită ție un om trăieste astăzi!

Suntem mândri de tine, suntem mândri că ești un profesionist, dovădă stând faptele tale și rezultatele pe care le obține un câine antrenat de tine!", îl laudă colegii.


Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă