Casa Ardeleană - Restaurantul tradițional din Mediaș

Casa Ardeleană - Restaurantul tradițional din Mediaș

13:26 09.02.2020
0

Mesele din lemn, straiele brodate manual, ustensile de bucătărit și alte accesorii vechi specifice zonei, tronau mândre pe rafturi sau pe pereți. Un colț de casă ardeleană cu straiele din zonă, ștergare și cu acareturile de pe lângă gospodărie era amenajat ca o reamintire a moștenirii strămoșilor pe care cei de la Casa Ardeleană o onorează prin tot ceea ce fac.

Distribuie articol

În peregrinările mele pe Valea Târnavelor, mai precis pe la Mediaș, am avut ocazia să degust mult prea cunoscutele preparate ardelenești într-un loc pe care l-aș frecventa zilnic dacă aș avea ocazia.

După o tură la Biserica Evanghelică Mediaș, o vizită în centrul orașului și o delectare a spiritului pe străzile cu acele case vechi specifice Mediașului, după o lecție de istorie la baza turnului bisericii sau o incursiune în lumea vinului, a fost neapărat necesară o degustare a mâncărurilor tradiționale ardelenești, așa că, am ales o locație ceva mai retrasă, oarecum deasupra Mediașului, pe strada Greweln, exact la numărul 1, adică, Restaurantul Casa Ardeleană.

Am oprit mașina într-o parcare imensă și am constatat că la terasa restaurantului se finalizau ultimele lucrări de renovare. Am intrat și am descoperit un decor rustic, atrăgător, intim, în perfectă armonie cu numele restaurantului: Casa Ardeleană.

Fiind într-un restaurant cu specific ardelenesc, am servit, bineînțeles, mâncăruri ardelenești, dar m-am decis foarte greu, recunosc, și am ales o ciorbă ardelenească și apoi, la felul doi, un medalion de porc – Casa Ardeleană. Decizia a fost dificilă pentru că varietatea felurilor de mâncare și modul de preparare, cunoscut și recunoscut, au făcut ca alegerea să fie mai mult decât anevoioasă.

Cum era de așteptat, ciorba ardelenească era bine garnisită cu smântână, iar gustul … sublim, ceva ce simți odată în viață. Toate ingredientele folosite sunt proaspete, nimic nu este semipreparat, dovadă a acestui lucru fiind gustul, așa cum spuneam … sublim.

De regulă, semipreparatele au un gust fad, ori prea puternic datorită emulgatorilor folosiți, dar aici, la Restaurantul Casa Ardeleană, gustul a fost perfect, nici foarte pronunțat, nici fad, iar îmbinarea ingredientelor a fost perfectă, creând o armonie gustativă.

Condimentele folosite, modul de preparare și măiestria bucătarului au făcut în așa fel încât ciorba să depășească așteptările. În aceeași măsură, medalionul de porc a fost de lins pe degete, iar porția generoasă.

Aici, la Restaurant Casa Ardeleană, după cum îi este și numele, bucătăria este tradițională, iar printre cele mai bune preparate pot menționa, ciorba gulaș, cotletul de porc alb-negru, fasolea bătută, legumele la grătar, crochetele din piept de pui sau șnițelul vânâtoresc. Evident, acestea sunt doar o mică parte dintre preparatele din meniul Restauranului Casa Ardeleană, dar pentru mine, acestea au fost cele mai relevante.

Servirea și atmosfera sunt ireproșabile, proprietarul restaurantului punând mare accent pe satisfacția clienților. La capitolul curățenie nu am nimic de reproșat, iar decorațiunile ornamentale de pe pereți sunt în perectă armonie cu numele locației și meniul bazat pe bucătăria tradițională ardeleană.

Recomand Restaurantul Casa Ardeleană din Mediaș pentru că reprezintă excelența în ospitalitatea din Mediaș.


Sursa: Turist prin Romania
Sursa imagine: Restaurant Casa Ardeleana
Adrian Satmaru

Adrian Satmaru

Romania merita mai mult! Avem o tara absolut extraordinara care merita promovata si mediatizata. Din 1996 fac acest lucru si voi continua sa-l fac atat timp cat voi mai putea. Fac tot ce imi sta in putere sa promovez traditia, cultura, istoria si mestesugurile locale. Pana la urma, istoria si cultura definesc un popor.

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă