Satul de ceramişti din Olari

Satul de ceramişti din Olari

11:10 14.07.2019
0

Locuinţele din satul Olari, ce aparţine orașului Horezu din judeţul Vâlcea, sunt unice. Şi asta pentru că fiecare casă e decorată cu obiecte din lut făcute din mâinile muncite ale proprietarilor. Localitatea este vatra ceramicii oltenești şi a fost inclusă în lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO, în anul 2012. Arta olăritului se transmitea din generație în generație, fiind practicată atât de femei cât și de bărbați.

Distribuie articol

Satul Olari, este potrivit autorităţilor locale din Horezu - Vâlcea cel mai important centru de ceramică din România cu expoziţii permanente în atelierele meşterilor olari. Împreună cu Mănăstirea Hurezi, reprezintă emblema localităţii, simbolistica ceramicii de Horezu primind confirmarea valorii sale prin înscrierea în Lista patrimoniului imaterial UNESCO în luna decembrie 2012.

"Meşteşugul prelucrării lutului s-a transmis de-a lungul timpului prin intermediul familiilor de olari care au reuşit să-l menţină viu în vatra strămoşească, devenită acum strada Olari. Pe uliţa principală a satului se află 24 ateliere de ceramică în care meşterii modelează argila cu aceeaşi măiestrie neîntrecută ca şi strămoşii lor. Fiind înzestrat cu o vitalitate creatoare de excepţie, Horezu este un caz aproape singular în cadrul centrelor ceramice romaneşti prin faptul că meşteşugul este practicat ca principală sursă de venit a descendenţilor vestitelor familii de ceramişti: Ogrezeanu,Vicşoreanu, Iorga, Buclescu, Mischiu, Popa în condiţiile unei societăţi moderne, în permanentă schimbare", spune Nicolae Sărdărescu, primarul din Horezu.

Astăzi, centrul ceramic Horezu, continuă să fie un adevărat creuzet al creaţiei ceramice româneşti, păstrând elementele definitorii pentru vasele lucrate aici, dar, prin infinita gamă a compoziţiilor cromatice şi decorative, conferind personalitate și expresivitate nebănuite fiecărei piese în parte.


Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă