S-a stins din viață conf.univ. Petre Stoica! A fost unul dintre antrenorii de fotbal de renume din Bănie

S-a stins din viață conf.univ. Petre Stoica! A fost unul dintre antrenorii de fotbal de renume din Bănie

07:08 04.06.2020
0

Născut în anul 1939, în ziua de 29 iunie, în Băilești, județul Dolj, a absolvit Institul de Cultură Fizică, iar din anul 1964 a făcut parte din corpul profesoral al catedrei de specialitate din cadrul Universității din Craiova. A fost unul dintre antrenorii de fotbal de renume din Bănie.

Distribuie articol

Întreaga sa carieră pedagogică de peste patru decenii a fost strâns legată de Universitatea din Craiova, domnia sa parcurgând la Catedra de Educație Fizică și Sport, imediat după absolvire, treptele recunoașterii universitare.

Preocupările sale l-au recomandat, alături de seriozitate și de soliditatea cunoștințelor, pentru a fi șef de catedră în conducerea FEFS Craiova în anii 2000.

A rămas, până la sfârșit, un profesor dedicat muncii sale de-o viață pentru valorile educației fizice și sportului.

Trecerea la cele veșnice a profesorului Petre Stoica este o grea pierdere pentru Facultatea de Educație Fizică și Sport din Craiova, pe care a reprezentat-o cu demnitate și competență.

Conf.univ. Petre Stoica

născut: 29 iunie 1939

decedat: 2 iunie 2020

Înmormântarea va avea loc, joi, 4 iunie 2020, la ora 13.00, la Cimitirul Sineasca din Craiova.


Elena Alexandru

Elena Alexandru

Profesia nu este deloc una ușoară, ci e chiar extrem de solicitantă, plină de dinamism ce aduce noi provocări în fiecare zi. Este însă foarte frumoasa. Recent am împlinit 19 ani de când profesez această minunată meserie.

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă