Râs ucis de maşină, pe un drum naţional din Vâlcea

Râs ucis de maşină, pe un drum naţional din Vâlcea

15:53 11.03.2021
0

Un râs, un animal protejat în România a fost ucis, aseară, de o maşină, pe un drum naţional din Vâlcea.

Distribuie articol

"Povestea tristă a unui râs s-a scris aseară la marginea unui drum național din județul Vâlcea. Spre seară am fost sunați de cei de la ANANP Vâlcea că un râs era lovit de mașină undeva pe drumul spre Obârșia Lotrului. Urma să primim mai multe informații pe măsură ce le primeau și ei din teren. Eram cel mai aproape așa că nu s-a stat pe gânduri. Am pregătit cușca și toate cele necesare și am plecat spre el. Știam ce urmează: Valea Oltului, noapte, ninsoare. Am ajuns în jurul orei 23 dar din păcate după ore de chin animalul era epuizat. A murit la scurt timp după ce am ajuns noi. Din păcate astfel de povesti se vor mai scrie. Doar animalele vor fi diferite.De data asta a fost un râs. În rest oameni ce vor trece napăsători, spectatori vor tot fi. Și animale suferinde pe marginea drumurilor. Și asta pentru că din păcate în țara asta doar unora le pasă", au postat cei de la asociaţia Prietenii Berzelor.


Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă