Primarul din Pleniţa : Ne-am transformat în detectivi

Primarul din Pleniţa : Ne-am transformat în detectivi

11:20 25.03.2020
0

În ultimele zile, primarul din Pleniţa susţine că s-a transformat, atât el cât și alte autorități locale, în adevărați „detectivi”.

Distribuie articol

"Astfel numeroşi locuitori ai comunei noastre vor să ajute autoritatea locală să îi identificăm pe cei care se întorc în țară dar nu spun adevărul la vamă, sunându-ne să ne comunice orice sosire din strainătate.

EXCEPTIONAL! BINE FACEȚI DRAGI CONCETĂȚENI!

Orice apel pe care îl vom primi din partea voastră va fi un pas înainte în a-i depista pe cei care nu-și anunță sosirea în țară și implicit in localitate.

Vă asigur de confidențialitatea apelului vostru, care trebuie să vină cât mai repede posibil, atunci când observați sosirea rudelor, a prietenilor sau a vecinilor voștri.

Inconștiența unora este extrem de mare!

Vă informez că în acest moment, pe raza localității noastre – Plenița și Castrele Traiane – avem în izolare la domiciliu un număr de 12 persoane ( venite din zone la U.E.), care de bunăvoie au acceptat acest statut, conștienți de necesitatea acestui lucru.

De asemenea, vă comunic, că în prezent NU EXISTĂ nici în Plenița și nici în Castrele Traiane, persoane care să fie infectate cu noul CORONAVIRUS, COVID-19.

STAȚI ÎN CASĂ PRIETENI DE TOATE VÂRSTELE!

CONFORMAȚI-VĂ ORDONANȚELOR MILITARE NUMĂRUL 2 ȘI 3", a postat Mihai Calafeteanu, primarul localităţii Pleniţa.


Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă