Prețul Justiției

Imperativul existenței noastre este legat și de modul cum este asigurată ordinea socială și de drept în comunitate. Până de curând credeam, ca și alții, ca am limpede știința unor lucruri, dar îmi dau seama că există un obstacol mare în fața intereselor individuale și de castă, în fața succesului, concretizat în indiferența și neînțelegerea celorlalți.

Distribuie articol

În 2017 poporul a iesit în stradă pentru a apăra justiția de agresivitatea politicului care o ataca. Eliberați de dictatura comunistă, românii nu mai acceptă fatalitatea drobului de sare, ci acționează deciși, crezând în puterea lor, pentru a-și apăra drepturile și securitatea. Prețul reformelor și schimbărilor în justiție poate părea mic, dar pentru standardul de viață din România este mare, chiar foarte mare. De aici și diferențele stridente înregistrate în raport de starea de sărăcie în care trăiesc cea mai mare parte dintre români.

Pe principiul: \"cine împarte, parte își face\", în guvernarea 96- 2000, un magistrat deștept a ajuns ministru la justiție, și preocupat de imaginea de castă, a legiferat pentru corpul magistraților un set de salarii uriașe la vremea aceea, pensii de serviciu mai mari decât salariul în plată din ultima lună de serviciu, și ce să vezi, inamovibilitatea de castă. Numai că puterea și slăbiciunea sunt pentru corpul magistraților, două talere nedespărțite ale unei balanțe. Dacă privim cu obiectivitate cele două brațe, observăm că balanța e foarte dezechilibrată de greutatea slăbiciunilor generate de corupție.

În ciuda statutului dobândit, la care țin din orgoliu, România a fost furată de sub ochi justiției de indivizi pe care nici azi nu-i știm. Oare să fii fost justiția oarbă, legată la ochi, sau a acționat cu ochii deschiși doar în cazul micilor găinării, pe care s-a grăbit să le judece doar pentru a nu fi ea judecată. Cine știe! Nu vreau să vorbesc cu păcat și să nu judec pe nimeni. Spun doar că prețul plătit de români pentru actul de justiție este prea mare în raport cu rezultatele obținute din munca pentru apărarea legii și a victimelor în stabilirea de decizii contradictorii de slăbire a răului. La noi chiar dacă faci bine, chiar dacă faci rău, plata e tot aia.

S-a pierdut demnitatea umană, deși se legiferează, totul se ignoră și devine iluzoriu și imoral. Statul și principalele lui instituții: parlamentul, justiția, poliția, jandarmeria sunt privite cu neîncredere și nu se mai bucură de respect, și pentru a mă exprima elegant, imaginea lor publică este cea a unei femei la care, după multă infidelitate, te întorci întotdeauna.

Morala are și ea pârâiele ei murdare din care infractorii dezonorați aruncă în oamenii corecți cu noroiul în care ei însăși se îneacă.