Președintele Iohannis după decizia CEDO în dosarul Kovesi: Nu mă îndoiesc că românii vor sancționa PSD prin vot

Președintele Iohannis după decizia CEDO în dosarul Kovesi: Nu mă îndoiesc că românii vor sancționa PSD prin vot

23:34 05.05.2020
0

Reacție promptă a președintelui Klaus Iohannis după decizia CEDO în care s-a stipulat că fostului procuror-șef al DNA i s-a încălcat dreptul la apărare și i s-au încălcat mai multe drepturi, inclusiv cel de liberă exprimare. Președintele cere Curții Constituționale să revizuiască urgent decizia în privința Laurei Codruța Kovesi. Totodată, Iohannis a declarat că este necesară reforma constituțională în privința Curții Constituționale, o instituție care dă decizii în funcție de declarații politice. Despre fostul ministrul aj Justiției, Tudorel Toader, președintele a amintit că este unul de trist amintire iar PSD, care a orchestrat atacul asupra justiției va ajunge să fie sancționat prin vot de către români.

O reacție firească după decizia CEDO de condamnare a României în urma deciziilor CCR și a fostului ministru al Justiției din Guvernul Dăncilă, a venit de la actualul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, care a anunțat că va solicita înlocuirea lui Tudorel Toader din Comisia de la Veneția unde încă reprezintă România.

Distribuie articol

Președintele Klaus Iohannis: Astăzi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că doamnei Kövesi i-au fost încălcate drepturi fundamentale în urma deciziei Curții Constituționale a României de revocare a sa din funcția de procuror-șef al DNA.

Drepturile fundamentale ale omului depășesc frontiera unui stat. Accesul liber la justiție și libertatea de exprimare sunt valori esențiale pentru o societate democratică.

Sfidând toate argumentele pe care le-am invocat la vremea respectivă, inclusiv pe cele care subliniau încălcarea liberului acces la justiție al doamnei Kövesi, Curtea Constituțională a decis revocarea sa din funcție, la propunerea unui ministru al justiției de foarte tristă amintire.

O asemenea decizie a CEDO, fără precedent întrucât vizează chiar autoritatea care este garantul supremației Constituției, nu poate rămâne fără consecințe.

Credibilitatea CCR, afectată oricum de unele decizii controversate luate în ultimii ani, este acum și mai puternic zdruncinată.

Curtea Constituțională face parte din ansamblul autorităților statului român și este obligată să respecte la rândul ei Constituția.

Din această perspectivă, CCR are obligația de a revizui de îndată nu numai decizia referitoare la revocarea doamnei Kövesi, dar și orice alte decizii luate în considerarea unor simple declarații, fie ele și politice.

Reamintesc faptul că la referendumul din 2019 românii au decis că atribuțiile Curții Constituționale trebuie modificate.

Hotărârea CEDO de astăzi ne arată, dacă mai era nevoie, cât de necesară este o reformă la nivel constituțional a acestei instituții.

Însă este evident că Parlamentul actual, în această configurație politică, dominată chiar de partidul care a patronat revocarea din funcție a doamnei Kövesi, a dovedit că nu este capabil să ia decizii pentru protejarea cetățenilor.

Acesta este partidul care vreme de trei ani a făcut un scop din bulversarea întregului sistem judiciar, prin construirea unei legislații penale menite să-i protejeze pe infractori, și nu pe cetățenii onești.

Timp de trei ani, prin acest proiect construit împotriva celor mai elementare reguli de funcționare a unei societăți democratice, PSD a orchestrat comisii peste comisii de anchetă, menite să discrediteze pe toți cei care ar fi putut să-i împiedice să-și atingă scopul.

Nu mă aștept ca astăzi, când CEDO a hotărât că doamnei Kövesi i s-au încălcat drepturi fundamentale, PSD să se grăbească să înființeze o comisie parlamentară prin care să ancheteze de ce a fost posibil acest lucru.

Însă nu mă îndoiesc că românii vor sancționa PSD, prin vot, evident, pentru toate aceste acțiuni extrem de grave.


Pro Oltenia

Pro Oltenia

Agenda ta zilnică va fi făcută printr-un click la www.pro-oltenia.ro şi cele mai interesante noutăţi le vei afla în câteva clipe. Conectaţi la cele mai importante canale de informaţii, cu tehnologie modernă şi folosirea tehnicilor jurnalistice de top, îţi oferim fotografii şi imagini video în exclusivitate. Sursa ta de ştiri online e cu tine: PRO Oltenia!

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă