Premierul Ciucă a decis plafonarea prețului la energie și la gaze, de la 1 februarie

Premierul Ciucă a decis plafonarea prețului la energie și la gaze, de la 1 februarie

14:01 18.01.2022
0

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, luni, că în şedinţa coaliţiei s-a decis scăderea plafonului la energie electrică şi gaz şi creşterea limitei de consum, urmând ca aceste măsuri să se aplice de la 1 februarie. Decizia liderilor coaliției este să nu reducă TVA-ul de 19%, măsură cerută de PSD și anunțată anterior de prim-ministru pentru 1 aprilie, potrivit Digi24.

Distribuie articol

Nicolae Ciucă: Am reuşit să ajungem la un acord astfel încât la energie plafonul să scadă de la 1 leu la 0,8 lei per kWh.

De asemenea, limita consumului să crească de la 300 de kWh la 500 de kWh pentru care se calculează acest preţ, practic, reiese o compensare de 0,291 lei per KW, ceea ce va însemna că la consumator se vor percepe 0,68 bani pe kWh.

Pentru IMM, pentru consumatorii mari, non casnici, va fi plafonat preţul la un leu pe kWh.

La gaz plafonul va scădea de la 0,37 la 0,31 lei pe kWh, iar limita de consum pentru cinci luni de zile va creşte de la 1.000 la 1.500 de kWh (n.red. este vorba de 1.500 de metri cubi. Asta înseamnă aproximativ 300 de metri cubi lunar, adică 3.165 kWh).

De asemenea, se va aplica un discount de 40%, de la 33 la 40%, asigurându-se astfel un preţ de 0,221 lei per kWh. Pentru IMM-uri, şcoli, spitale, biserici, industria alimentară se va asigura un preţ de 0,37 lei per kWh.


Pro Oltenia

Pro Oltenia

Agenda ta zilnică va fi făcută printr-un click la www.pro-oltenia.ro şi cele mai interesante noutăţi le vei afla în câteva clipe. Conectaţi la cele mai importante canale de informaţii, cu tehnologie modernă şi folosirea tehnicilor jurnalistice de top, îţi oferim fotografii şi imagini video în exclusivitate. Sursa ta de ştiri online e cu tine: PRO Oltenia!

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă