Mai multe secţii medicale de la Spitalul Judeţean Slatina - Olt vor fi dotate în câteva zile cu paturi noi. Este vorba despre un număr de 300 de paturi care vor fi distribuite în secţiile de Medicină Internă, Diabet, Nefrologie, Pneumologie, Psihiatrie şi Gastroenterologie.
Distribuie articol
"Este vorba despre 300 de paturi noi vor ajunge pe şase secţii ale Spitalului Slatina. Investiţia se ridică la 3,6 milioane de lei. Acestea vor fi distribuite în şase secţii medicale. Fondurile sunt alocate de Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean Olt", a declarat Cătălin Rotea, managerul Spitalului Judeţean Slatina.
Nu este însă singura investiţie făcută în ultimul timp de conducerea spitalului. Patru paturi cu reglare electrică au fost achiţionate pentru Compartimentul de Chirurgie Plastică al Spitalului Slatina.
Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.