Lumea artistică a pierdut un om rafinat, un regizor înzestrat și un om cu spirit civic: Regizorul Alexandru Darie a murit astăzi, la vârsta de 60 de ani. Directorul general al Teatrului Bulandra din București era internat de aproape două săptămâni la secția Terapie Intensivă a Institutului Clinic Fundeni, conform unei informații făcute publică de mama lui vitregă, Anca Pandrea (73 de ani). Fiul regretatului actor Iurie Darie a murit la șapte ani după dispariția tatălui său.
Numeroși oameni de cultură, iubitori ai teatrului, personalități ale vieții publice sau simpli cetățeni au transmis mesaje de condoleanțe. Printre aceste mesaje a stârnit emoție cel al Casei Regale a României, MS Margareta a României amintind de colaborarea extraordinară cu Alexandru Darie.
Distribuie articol
Majestatea Sa Custodele Coroanei a aflat cu tristețe vestea trecerii la Domnul a regizorului de teatru Alexandru Darie, cel care a condus timp de șaptesprezece ani una dintre cele mai importante instituții de artă dramatică ale Europei, Teatrul Bulandra.
Valoros om de teatru al ultimelor patru decenii, Alexandru Darie a avut o carieră internațională proeminentă, care a completat generos spectacolele sale din România, astăzi parte din istoria teatrului contemporan.
În semn de încredere și prețuire pentru Alexandru Darie, cu câțiva ani în urmă Majestatea Sa Margareta a acordat Înaltul Patronaj proiectului “Laboratorul de Noapte” de la Teatrul Bulandra, un remarcabil atelier de creație al generației tinere de actori, regizori, coregrafi și scenografi.
Familia Regală este alături de familia lui Alexandru Darie, în aceste momente atât de grele.
Dumnezeul să-l odihnească în pace!
Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.