Ajutorul se acordă pentru consumatorii de energie termică în sistem centralizat, energie electrică, gaze naturale şi lemne, cărbuni, combustibili petrolieri.
Acesta se acordă numai pentru un singur sistem de incalzire, acesta fiind cel principal utilizat;
Distribuie articol
Cine poate beneficia de ajutoarele pentru încălzirea locuinţei:
-Familiile şi persoanele singure ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici de 750 lei.
-Familie- soţul, soţia, precum şi alte persoane, indiferent dacă între acestea există sau nu relaţii de rudenie, care au acelaşi domiciliu ori resedinţă şi/sau care locuiesc şi gospodăresc împreună, sunt înscrise în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei;
-Persoana singură - persoana care a împlinit vârsta de 18 ani, care locuieşte singură şi nu se mai află în întreţinerea părinţilor, precum şi persoana cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani, care locuieşte şi se gospodăreşte singură şi are capacitate de exerciţiu anticipată, potrivit prevederilor art. 40 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată.
Locuinţa de domiciliu sau de reşedinţă - construcţia cu destinaţia de locuinţă aflată în proprietatea titularului ajutorului ori închiriată sau asupra căreia exercită un drept de folosinţă în condiţiile legii, situată la adresa înscrisă în actele de identitate ale membrilor de familie sau, după caz, adresa la care persoanele sunt înscrise in cartea de imobil şi sunt luate in calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei. Se asimilează locuinţei de domiciliu sau resedinţei şi locuinţa de necesitate, precum şi locuinţa socială, astfel cum sunt acestea definite potrivit prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată.
Dosarele se depun la serviciul Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Oraşului Corabia.
Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.