Elitelor noastre conducătoare postdecembriste

Majoritatea elitelor noastre conducătoare postdecembriste au fost și sunt invalizi care nu mai văd, nu mai aud, nu mai simt nimic din interesele și din durerile poporului.

Că s-a furat ca în codru, că s-a distrus avuţia naţională în folosul străinilor, că s-a năpăstuit ţărănimea, că s-a introdus politicianismul în administraţie, în învăţământ, în sănătate şi în toate sferele vieţii economice şi sociale, că s-a distrus specificul naţional – de toate aceste crime împotriva siguranţei statului şi de toate aceste atentate contra fiinţei neamului nostru – se fac vinovate aceste „elite conducătoare” care, cele mai multe, se află în conducerea statului (inclusiv prin urmașii lor) de circa 35 de ani.

„Căci Eu ştiu că nelegiuirile voastre sunt multe şi că păcatele voastre sunt fără număr: asupriţi pe cel drept, luaţi mită şi călcaţi în picioare la poarta cetăţii dreptul săracilor”. (Biblia, AMOS 5.12).

Distribuie articol

„Sfârşitul unei nații începe atunci când trădătorii acesteia, în timp ce își vând țara, îi denigrează pe patrioții și îi omagiază pe asupritori!” (N. Grigorie Lăcrița)

Clasa noastră conducătoare, care are frânele destinului românesc de 35 de ani, se face vinovată de cea mai gravă trădare în fața istoriei și prin aceea că a făcut și face numai ce-i stă în putinţă pentru a-şi căpăta şi a-şi menţine puterea, inclusiv prin vânzarea bogățiilor țării și a interesului naţional.

Elitele noastre gândesc numai la averile pe care le pot agonisi, la ambiţiile pe care şi le pot satisface, la orgiile lor.

Marea lor crimă mai stă şi atât în milioanele de conştiinţe iubitoare de neam și de țară ucise, cât și în faptul că măcar acum, când încă mai este timp, nu înţeleg să se pună în slujba ţării.

Clasa noastră conducătoare, tot mai puţin românească, politizată până în măduva oaselor, se comportă ca şi când am avea înaintea noastră o sută de ani de pace şi de prosperitate, ca şi când falșii noștri prieteni , alia și parteneri ne-ar fi fraţi adevărați, ne-ar fi unchi şi naşi, ne-ar fi rude apropiate, ne-ar fi cu toţii de bună credinţă şi ne-ar dori numai binele.

Românul de altădată, cu cele şapte inimi în pieptul de aramă, a ajuns un biet sărman care se luptă ca să-şi păstreze măcar o inimă obosită şi bolnavă, care bate tot mai rar şi tot mai stins.

Dar cârmacii incapabili și trădători de neam și de țară stau surâzători la cârmă, de circa 35 de ani, ca și când nimic nu s-ar întâmpla.

Elitele conducătoare se fac că nu văd că nu prea mai avem nimic al nostru în această ţară, care pe alocuri nici nu mai pare românească.

Românie, Românie,

te făcură colonie,

fără nicio bogăție,

iar acum vor să te sfâșie,

printr-o așa-zisă frăție,

până la dispariție.

(N. Grigorie Lăcrița)

Uneori, când sunt bine dispuşi, cârmacii noştri ne spun că n-are importantă faptul că străinii au acaparat în cea mai mare parte România, că ei, străinii, sunt oameni muncitori, eficienţi şi inteligenţi şi, dacă fac avere, pe bogăţiile şi pe munca noastră, averile lor rămân tot în ţara noastră, ceea ce este cu totul fals.

Dacă aşa stau lucrurile, de ce nu ne-am preda cu totul la aceşti străini, să nu mai fim numai colonizaţi, căci ei sunt muncitori, eficienţi şi inteligenţi ?

Clasa conducătoare, de după 1989, nu numai că nu este îndurerată de faptul că am ajuns să nu prea mai avem nimic al nostru în această ţară, că ţara noastră nici nu prea mai pare românească, dar vorbeşte chiar laudativ despre calităţile străinilor care ne acaparează și care făuresc „România lucrului bine făcut, în care bogaţii te învaţă cum să accepți foamea, trădătorii cum să-ţi iubeşti ţara şi hoţii cum să fii cinstit!” (N. Grigorie Lăcrița)

Un neam a cărei clasă conducătoare gândeşte astfel, nu mai are mult de trăit, nu mai are dreptul să se măsoare cu istoria…, nu va mai avea loc în istorie.

„Poporul meu, cârmuitorii tăi te duc în rătăcire, şi pustiesc calea pe care umbli!”. (Biblia, Isaia 3.12).

După ce România nu va mai fi nici România adevărată, şi nici a românilor pur sânge, acaparatorii vor avea grijă să nu se mai ştie nici care au fost ai noştri „cârmacii incompetenți și trădători”, care s-au făcut unelte în mâna lor

Şi asta e destul pentru românii adevărați, atâția câți mai sunt, ca să înceapă să plângă; dacă mai pot şi dacă nu s-au resemnat și aceștia că trăiesc într-o Românie care nu mai este a românilor.

Situația în care am ajuns se regăsește și în poezia „Cârmacii”, de Alexandru Vlahuţă, în care se spune:

„[…]Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!

A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi, fără milă l-au străpuns

Şi-n bucăţi împart, infamii, carnea ta, avutul tău!

Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,

Ăşti nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,

Ţin a tale zile-n mână, ş-a ta cinste sub călcâi.

Şi călări pe tine, ţară, se cred zei aceste bestii,[…]”

(Din poezia „Cârmacii”, de Alexandru Vlahuţă).

De unde vin oare „blestemele asupra românilor!” de a avea, de circa 35 de ani, asemenea satanici trădători de neam, de țară și de asupritori ?

Bunul român, oricât este de bun creștin, dar, ajuns în situația extremă a existenței sale, ajunge până acolo încât să-și pună și întrebare: „Dacă există un Dumnezeu atât de bun, de ce este o lume atât de rea?”, întrebare la care nu-și găsește explicația.

Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița