Colaborare între Liga Albanezilor din România (ALAR) și Muzeul Național de Istorie a Albaniei, de la Tirana

Colaborare între Liga Albanezilor din România (ALAR) și Muzeul Național de Istorie a Albaniei, de la Tirana

19:20 25.05.2021
0

Delegația Asociației Liga Albanezilor din România (ALAR), care a desfășurat o vizită de lucru în Albania în cursul săptămânii precedente, a avut o întâlnire cu directorul Muzeului Național de Istorie a Albaniei de la Tirana, domnul Dorian Koçi. Delegația a fost condusă de secretarul general al ALAR, domnul deputat Bogdan-Alin Stoica, însoțit de directorul executiv, Dr. Radu Săvulescu, și de coordonatorul Centrului Cultural Albanez, Dr. Luan Topciu.

Un bun cunoscător al activităților desfășurate de Asociația Liga Albanezilor din România și al publicațiilor editate la Editura Asdreni, domnul Koçi a felicitat ALAR pentru promovarea culturii albaneze și a relațiilor istorice româno-albaneze. De asemenea, directorul Muzeului a vorbit și despre proiectele în parteneriat pe care instituția le-a desfășurat alături de unități culturale de același profil din România. În cadrul discuțiilor purtate, s-au identificat numeroase oportunități de colaborare, ce urmează să fie transpuse în practică de îndată ce situația epidemiologică o va permite.

Distribuie articol

Delegația ALAR a donat Muzeului Național de Istorie a Albaniei un set complet al revistei „Albanica”, cuprizând cele 9 numere apărute până acum. Directorul Koçi a subliniat faptul că „Albanica” este deja un nume bine cunoscut în rândul oamenilor de cultură din Albania, dar și din România, înscriindu-se în galeria celor mai importante publicații de acest tip. La rândul său, domnul Koçi a dăruit Asociației Liga Albanezilor din România o serie de volume și un album al tezaurului Muzeului Național de Istorie a Albaniei. În final, delegația ALAR a beneficiat de un tur ghidat al muzeului.


Sursa: ALAR
Pro Oltenia

Pro Oltenia

Agenda ta zilnică va fi făcută printr-un click la www.pro-oltenia.ro şi cele mai interesante noutăţi le vei afla în câteva clipe. Conectaţi la cele mai importante canale de informaţii, cu tehnologie modernă şi folosirea tehnicilor jurnalistice de top, îţi oferim fotografii şi imagini video în exclusivitate. Sursa ta de ştiri online e cu tine: PRO Oltenia!

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă