CJ Mehedinţi: A început modernizarea parcărilor din Severin

CJ Mehedinţi: A început modernizarea parcărilor din Severin

07:25 18.07.2019
0

Lucrările pentru reabilitarea și modernizarea spațiilor de parcare în Drobeta Turnu Severin, realizate cu fonduri alocate, în proporție de 80%, de Consiliul Județean Mehedinți, au început cu zona blocurilor T din Cartierul Crihala.

Distribuie articol

Preşedintele CJ Mehedinţi, Aladin Georgescu : Împreună cu domnul primar al municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, am mers astăzi la fața locului. M-am bucurat să aflu că oamenii apreciază interesul și disponibilitatea de a aloca fonduri pentru astfel de investiții în municipiu, de la Consiliul Județean. De altfel, aici, lucrarea este una complexă. Din discuțiile purtate cu domnul primar și constructorul, am aflat că se vor realiza 100 noi locuri de parcare, astfel că cel mai probabil, acesta va fi unul dintre cele mai mari spații cu această destinație, în municipiu. Totodată, se va reabilita și spațiul de joacă pentru copii. Zona este una intens populată, astfel că era nevoie de astfel de investiții. Lucrările se vor finaliza în aproximativ o lună și jumătate.

Din bugetul Consiliului Județean Mehedinți pentru anul acesta, am alocat suma de zece milioane lei, pentru investiții în municipiul Drobeta Turnu Severin. Nouă milioane lei vor acoperi 80% din sumele necesare construirii unui număr de zece parcări în municipiu, iar un milion va merge la reabilitarea mai multor locuri de joacă.


Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă