Probele scrise ale evaluării naționale și bacalaureatului ar putea fi organizate în iulie, iar subiectele nu va cuprinde programa aferentă semestrului al doilea, a anunțat ministrul Educației, Monica Anisie. Data depinde însă de evoluția pandemiei de coronavirus în România, a adăugat ea.
Ministrul Educației a mai spus că sesiunea specială de bacalaureat pentru olimpici va fi anulată.
Data reluării cursurilor se va stabili în funcție de evoluția pandemiei. În contextul informațiilor din prezent, scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor după încetarea situației de urgență și luarea măsurilor de siguranță, potrivit ministrului.
Distribuie articol
Situația școlară a elevilor se va încheia cu minimum două note, plus nota de la teză, acolo unde este cazul. Programa pentru teză va include doar materia studiată până în data de 11 martie, când au fost suspendate cursurile, a mai spus Anisie.
Anisie: „Am recomandat realizarea de lecții suport online și suntem conștienți că mai există comunități în care accesul la tehnilogie e dificil. Am realizat un parteneriat cu televiziunea publică, am început să obținem tablete pentru comunitățile defavorizate. În ultima perioadă am avut consultări cu partenerii ministerului – elevi, studenți, părinți, sindicate, consiliul rectorilor. Am agreat măsurile care se impun odată cu reluarea cursurilor și finalizarea anului școlar 2019-2020”.
Ministrul Educației a vorbit și despre înscrierea copiilor la grădiniță și la clasa pregătitoare. Data la care vor începe acestea va fi anunțată după ce va fi stabilită data reluării cursurilor, a precizat ea.
Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.