Au primit un colet din străinătate! În el erau peste 2600 de grame de cannabis

Au primit un colet din străinătate! În el erau peste 2600 de grame de cannabis

17:20 04.10.2019
0

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Craiova, împreună cu un procuror D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova, au prins în flagrant delict doi bărbaţi, de 36 şi 37 de ani, din Craiova, în timp ce ar fi ridicat un colet în care se afla cannabis.

Distribuie articol

Potrivit anchetatorilor, poliţiştii au desfăşurat o acţiune în Craiova, pentru destructurarea unei grupări specializate în trafic de droguri.

Astfel, au fost prinşi în flagrant delict doi bărbaţi, de 36 şi 37 de ani, din Craiova, imediat după momentul ridicării unui colet expediat din străinătate, prin intermediul unei firme de curierat.

În colet, poliţiştii au descoperit 2.698 de grame de cannabis.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au mai ridicat de la bărbatul de 37 de ani 185 de grame cannabis, precum şi 30 comprimate de MDMA (ecstazy).

Drogurile au fost indisponibilizate de poliţişti, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, trafic internațional de droguri de risc şi complicitate la trafic internațional de droguri de risc.

În urma probatoriului administrat, faţă de cei doi bărbaţii a fost dispusă reţinerea pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul acestei zile, să fie prezentaţi instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.


Elena Alexandru

Elena Alexandru

Profesia nu este deloc una ușoară, ci e chiar extrem de solicitantă, plină de dinamism ce aduce noi provocări în fiecare zi. Este însă foarte frumoasa. Recent am împlinit 19 ani de când profesez această minunată meserie.

Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă