Anchetă penală în cazul intervenţiei autorităţilor la Caracal

Anchetă penală în cazul intervenţiei autorităţilor la Caracal

11:28 30.07.2019
0

Secţia specială de investigare a magistraţilor a deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu, faţă de modul în care au acţionat sau nu au acţionat organele de urmărire penală, poliţiştii şi procurorii, în dosarul uciderii celor două adolescente, la Caracal.

Distribuie articol

"Procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au dispus la data de 28 iulie 2019 începerea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, în cauza privind împrejurările în care organele de urmărire penală au acționat/nu au acționat în contextul cercetărilor care s-au desfășurat în dosarul uciderii adolescentelor din Olt.

"În cursul zilei de 29 iulie 2019 procurorii și ofițerii de poliție judiciară din cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție au efectuat acte de urmărire penală în această cauză, constând în ridicarea unor documente de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, Curtea de Apel Craiova, I.P.J. Olt și I.P.J. Dolj, efectuarea de audieri și alte activități investigative. Activitățile vor continua și în cursul zilei de 30 iulie 2019.

Facem precizarea că începerea urmării penale in rem reprezintă etapa procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", se arată într-un comunicat al Parcehtului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.


Scrie un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii, te rugăm să te autentifici.

Conectare



Cont nou



Resetare parolă